Atenţie la căpuşe

Odată cu venirea primăverii ne dorim să petrecem cât mai mult timp în aer liber, să ne plimbăm în pădure, dar trebuie să fim atenţi la diferite insecte, cum ar fi căpuşele. Căpuşele sunt paraziţi hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) şi populează o singură gazdă timp de câteva zile, dacă nu sunt îndepărtate. Cele mai multe cazuri apar primăvara şi vara (până târziu, spre toamnă). Muşcăturile lor sunt nedureroase (de aceea prezenţa lor nu este simţită de către gazdă). Unele căpuşe sunt purtătoare de infecţii, iar muşcătura lor poate transmite boli precum Boala Lyme.
Boala Lyme (Borrelioza Lyme) este o afecţiune produsă de spirocheta Borrellia burgdorferi, supranumită şi "boala cu o mie de feţe" din cauză că poate copia simptomele a circa 200 de boli. Această boală evoluează în trei stadii:
- primul, caracterizat de apariţia unor pete roşii care migrează la nivelul pielii
- stadiul doi, se caracterizează prin diseminare hematogenă, cu manifestări la nivelul pielii, la nivel neurologic, cardiovascular sau articular
- stadiul trei, boala se cronicizează, apare după câţiva ani de la infecţia iniţială.
Boala Lyme se poate manifesta astfel: meningite, encefalite, mielite, nevrite optice, paralizii faciale, polineuropatii, miocardite, artrite, osteomielite, atrofii optice, naşteri premature şi decese neonatale.
Există persoane care dezvoltă reacţii alergice la căpuşe. Intensitatea lor variază: poate fi moderată, cu doar câteva semne şi simptome prezente, sau poate fi gravă (în cazuri rare, însă) evoluând chiar şi cu şoc anafilactic. Majoritatea afecţiunilor pe care căpuşele le pot determina în organismul uman au ca principale semne şi simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă, mialgii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la muşcatură până la 3 săptămâni. Uneori, simptomele sunt însoţite de apariţia unor pete.

Măsuri de protecţie împotriva căpuşelor:

1 Purtarea unor haine dechise la culoare cu pantaloni lungi introduşi în şosete de culoare deschisă şi textura mai deasă.
2 Purtarea unor pantofi sport deschişi la culoare fără orificii sau decupaje; papucii/ sandalele sunt excluse.
3 Utilizarea DEET (Dietil toluamida) drept repellent (substanţă care prin miros îndepărtează insectele) prin aplicare pe pielea ce va veni în contact cu zone infestate de căpuşe (mâini, braţ–antebraţ, etc) şi utilizarea de repellenţi pe bază de permetrin prin pulverizări asupra hainelor (în special pantofi, şosete, pantaloni, etc).
4 Tratarea (spălarea şi uscarea cel putin o oră cu aer cald/ fierbinte) hainelor folosite în teren după activităţi desfăşurate în zone cu potenţial de infestare cu căpuşe.
5 Inspectarea corpului cu atenţie; căpuşele se pot fixa oriunde fără a provoca disconfort la ataşare sau în timpul hrănirii.
6 Prezentarea la medic, în cazul în care se constată prezenţa unei căpuşe fixată pe piele (atât în scopul extragerii corecte, cât şi în vederea educaţiei pentru observarea eventuală a apariţiei unor simptome)
7 Prezentarea la medicul infecţionist în cazul în care în jurul muşcăturii de căpuşe apare roşeaţă şi “erupţie” caracteristică borreliozei.

Borrelioza are tratament care duce la vindecare aproape întotdeauna dacă este corect recomandat şi aplicat de către medic; Borrelioza poate fi diagnosticată prin probe de laborator, dar nu mai repede de două săptămâni de la muşcătura căpuşelor.
Nu toate căpuşele şi nu în toate teritoriile, căpuşele sunt purtătoare ale microorganismelor borrelia.

Our website is protected by DMC Firewall!