Sărbători sănătoase şi fericite

    Sărbătorile tradiţionale de Paşte au fost dintotdeauna un motiv de bucurie şi fericire pentru noi toţi.
    Mâncărurile specifice acestei perioade a sărbătorilor sunt foarte grase, cu multe specialităţi preparate din carne de porc (sărmăluţe, afumături), salată de boeuf cu maioneză, smântână, caşcaval, murături, condimente iuţi. Prăjiturile şi sucurile carbogazoase conţin mult zahăr şi multe calorii, iar mâncatul împreună cu familia şi cu cei dragi îndeamnă de foarte multe ori la consumarea de cantităţi mari de mâncare care poate avea repercursiuni grave asupra organismului.
   Alimentele consumate în exces, pot supraîncărca organismul şi pot sta la originea apariţiei colicilor biliare, a pancreatitei acute, a accidentelor vasculare sau aritmiilor cardiace, a indigestiei sau dacă există alimente alterate, poate apărea toxiinfecţia alimentară.
   Un pahar de alcool la masă e binevenit, dar nu zilnic şi nu mai mult de atât. Desigur, cei care au anumite afecţiuni digestive cu interzicerea consumului de alcool nu pot bea nici de sărbători.
   Pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile, medicii recomandă:
- asigurarea unor mese echilibrate, conţinând diverse alimente care pot fi consumate ponderat; este indicat ca între felurile de mâncare să luaţi scurte pauze în care, pe cât posibil, să faceţi mişcare;
- respectarea regimului alimentar, mese mai puţin bogate, dar mai dese, respectarea tratamentelor medicamentoase, în cazul celor suferinzi, şi plimbările zilnice;
- evitarea excesului alimentar, cu deosebire de către persoanele care au ţinut post precum şi de către bolnavii cronici: cei cu hipertensiune vor evita alimentele sărate, cei cu diabet nu vor consuma alimente bogate în glucide (cozonac, prăjituri, paste făinoase, orez, băuturi dulci, ş.a.), cei cu hipercolesterolemie vor evita alimentele grase iar cei cu gută nu vor face exces de carne şi băuturi alcoolice;
- consumarea a cât mai multor sucuri naturale sau apă minerală plată;
- consumarea băuturilor alcoolice cu moderaţie;
- achiziţionarea produselor alimentare numai din centre comerciale specializate, care
pun în vânzare produse avizate sanitar-veterinar;
- prezentarea la medic în cazul apariţiei primelor semne de boală datorate excesului alimentar şi consumului de alcool!

DMC Firewall is developed by Dean Marshall Consultancy Ltd