Recomandari temperaturi ridicate

    Având în vedere că în perioada următoare meteorologii anunţă   temperaturi peste 30 grade C, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş fac următoarele recomandări  pentru populaţie,  în vederea prevenirii incidentelor determinate de temperaturile extreme.

1. RECOMANDĂRI PENTRU POPULAŢIA GENERALĂ
a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
b) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
c) Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
d) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
e) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
f) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
g) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
h) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
i) Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc.);
j) Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
k) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate;
l) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
m) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
n) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).
 
    Pentru limitarea creşterii temperaturii în locuinţe:
∙  Inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
·   Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
·  Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
·   Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
·   Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.
 
 2. RECOMANDĂRI  PENTRU PREVENIREA APARIŢIEI DE ÎMBOLNĂVIRI ÎN RÂNDUL COPIILOR
2.1 Pentru sugari şi copiii mici
a) realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer;
b) sistemul de alimentaţie avut până în acel moment nu trebuie modificat prin  introducerea de alimente noi în această perioadă;
c) se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită;
d) copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale textile vegetale comode;
e) nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, şi obligatoriu cu căciuliţă pe cap;
f)  copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete şi foarte bine spălate;
g) mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanţi. Se va evita în acelaşi timp consumul de cafea sau alcool şi vor avea grijă să menţină o  igienă riguroasă a sânului şi ev



DMC Firewall is developed by Dean Marshall Consultancy Ltd