Articol alimentar Pasti


Sărbători sănătoase şi fericite!

      Sărbătorile tradiţionale de Paşte au fost dintotdeauna un motiv de bucurie şi fericire pentru noi toţi.
      Mâncărurile specifice acestei perioade a sărbătorilor sunt grase, cu multe specialităţi preparate din  carne de porc (sărmăluţe, afumături), salată de boeuf cu maioneză, smântână, caşcaval, murături, condimente iuţi. Prăjiturile şi sucurile carbogazoase conţin mult zahăr şi multe calorii, iar mâncatul împreună cu familia şi cu cei dragi îndeamnă de foarte multe ori la consumarea de cantităţi mari de mâncare care poate avea repercursiuni grave asupra organismului.
    Alimentele consumate în exces, pot supraîncărca organismul şi pot sta la originea apariţiei colicilor biliare, a pancreatitei acute, a accidentelor vasculare sau aritmiilor cardiace, a indigestiei sau dacă există alimente alterate, poate apărea toxiinfecţia alimentară.
    Un pahar de alcool la masă e binevenit, dar nu zilnic şi nu mai mult de atât. Desigur, cei care au anumite afecţiuni digestive cu interzicerea  consumului de alcool nu pot bea nici de sărbători.
       Pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile, medicii recomandă:
- asigurarea unor mese echilibrate, conţinând diverse alimente care pot fi  consumate ponderat; este indicat ca între felurile de mâncare să luaţi scurte pauze în care, pe cât posibil, să faceţi mişcare;
- respectarea regimului alimentar, mese mai puţin bogate, dar mai dese,  respectarea tratamentelor medicamentoase, în cazul celor suferinzi, şi plimbările zilnice;
- evitarea  excesului alimentar, cu deosebire de către persoanele care au ţinut post precum şi  de către bolnavii cronici: cei cu hipertensiune vor evita alimentele sărate, cei cu diabet nu vor consuma alimente bogate în glucide (cozonac, prăjituri, paste făinoase, orez, băuturi dulci, ş.a.), cei cu hipercolesterolemie vor evita alimentele grase iar cei cu gută nu vor face exces de carne şi băuturi alcoolice;
- consumarea a cât mai multe sucuri naturale, apă  minerală plată;
- consumarea băuturilor alcoolice cu moderaţie;
- în cazul apariţiei primelor semne de boală datorate excesului alimentar şi consumului abuziv de alcool adresaţi-vă medicului!
  
Our website is protected by DMC Firewall!